Doi arădeni, soţ şi soţie, reţinuţi după ce au bătut o chelneriţă

Un bărbat şi o femeie (soţ şi soţie) au fost reţinuţi de poliţişti după ce zilele trecute au bătut o chelneriţă într-un bar din Micălaca. Este vorba despre soţii Varga. 

„La data de 23 august a.c., în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați despre faptul că o femeie este agresată de o femeie și un bărbat pe terasa unui local din municipiu. După ce ar fi aplicat mai multe lovituri victimei, cei doi ar fi părăsit localul, înainte de sosirea echipajului de ordine publică.

În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre doi arădeni - o femeie de 37 de ani și de soțul acesteia, de 40 de ani- care, în jurul orei 12,40, ar fi insultat și agresat tânăra de 25 de ani din Arad, angajată a localului, după care ar fi plecat într-o direcție necunoscută.

Femeia de 37 de ani a fost despistată și reținută pentru 24 de ore la scurt timp de la savârșirea faptei, iar bărbatul, care s-a sustras cercetărilor, a fost depistat în această dimineață, urmând a fi condus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad în vederea luării de măsuri preventive”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

Cei bănuiți de săvârșirea faptei vor fi prezentați magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Activitățile desfășurate de polițiștii arădeni, sub coordonarea procurorului din cadrul Judecătoriei Arad, au beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Operațiuni Speciale.

UPDATE. Magistrații Judecătoriei Arad au dispus arestarea preventivă a celor doi.

 

 

Adauga comentariu