Doctorul Gheorghe Nini, medic coordonator Covid-19: „În aceste momente nu mai contorizăm orele pe care le muncim. Suntem o echipă iar datoria noastră este să fim alături de pacient”

Conf. Univ.dr. Gheorghe Nini, medic primar pneumolog, șeful Secției Clinice Pneumologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a fost numit, pe perioada pandemiei, medic coordonator Secție Boli Infecțioase Adulți – COVID-19 (spitalul din Grădiște). Deoarece în spațiul public au apărut numeroase informații, neoficiale, vizavi de modul în care sunt tratați pacienții dar și despre situația personalului medical aflat în prima linie a luptei cu virusul SARS CoV-2, l-am rugat pe dr. Gheorghe Nini să facă câteva precizări referitoare la situația actuală.  

-Domnule doctor, câți pacienți sunt internați în acest moment la spitalul din Grădiște?

La ora actuală avem 99 de pacienți internați. Menționez însă că nu toți sunt confirmați cu Virusul SARS CoV-2, la unii dintre ei așteptăm rezultatele testelor. Vreau să precizez și faptul că în cadrul spitalului avem circuite medicale separate pentru pacienții cu suspiciune de Coronavirus, respectiv pentru pacienții confirmați. 

-Câte cadre medicale deservesc acești pacienți?

La nivelul spitalului, fără Compartimentul de Anestezie și Terapie Intensivă, avem 30 de cadre medicale. Numărul acestora se va suplimenta, pe parcurs, în funcție de numărul de pacienți.

-Domnule doctor, dumneavoastră, câte ore munciți pe zi în spital?

Atât cât este nevoie. În aceste momente nu mai contorizăm orele pe care le muncim. Suntem o echipă iar datoria noastră, a personalului medical, este să fim alături de pacient. Nu ascund faptul că este o perioadă grea pentru toată lumea dar acum trebuie să rămânem pe baricade și să dăm tot ce e mai bun pentru comunitate.

-În ce condiții sunt internați pacienții? Vă întreb pentru că au apărut declarații în presă că pacienții sunt închiși în saloane și abandonați.

Da pacienții sunt închiși în saloane. Sunt închiși deoarece așa prevede protocolul bolilor infecțioase extrem de contagioase, cum este cazul virusului SARS CoV-2. Dar, fiecare salon este dotat cu linie fixă de telefonie pentru a putea comunica, ori de câte ori este nevoie cu noi, cadrele medicale, dar și cu cei dragi. Trebuie să înțelegem că aceste măsuri sunt luate pentru binele pacientului, pentru a nu răspândi acest virus mortal câtre persoanele sănătoase și pentru a reduce riscul de îmbolnăvări.

Țin să precizez că fiecare salon are grup sanitar propriu și este dotat cu telefon, frigider și televizor. Personalul medical intră în saloane, cu echipament de protecție, de două ori pe zi sau ori de câte ori este solicitat.

În momentul internării, pacienții găsesc pe patul de spital, lenjerie de unică folosință, pijama, șervețele, hârtie igienică. Așteptăm, să ne sosească, pachete pentru fiecare salon, care vor conține: termometru cu infraroșu, pulsoximetru, tensiometru electronic și stetoscop.

-Dar personalul în ce condiții lucrează? Vă întreb pentru că tot presa publica o știre despre asistente care plâng în spatele geamurilor și se tem de moarte.

E normal să ne fie frică. E în firea omenească. Cred însă că lucrurile sunt mult mai echilibrate acum. Avem o altă siguranță în ceea ce privește existența materialelor de protecție, avem cred eu o bună comunicare. Neînțelegeri pot să apară oricând dar trebuie să le gestionăm cu calm, să ne protejăm și să ne tratăm pacienții.

-Ce tratament primesc pacienții de la Arad? Este el similiar cu cel de la Timișoara?

Da. La Arad folosim aceeași schemă de tratament pe care o folosește și Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara. Administrăm medicația conform protocolului aprobat la nivel național prin Ordinul nr. 487 din 23 martie pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS CoV-2. Avem medicamentele necesare iar stocurile sunt suplimentate în funcție de numărul de pacienți.

-Există cazuri de pacienți vindecați la Arad?           

Este prematur să vorbim despre pacienți vindecați deoarece noi am internat pacienți suspecți sau confirmați cu COVID-19 doar de pe data de 25 martie. Până la acea dată pacienții din Arad, confirmați cu acest virus, erau trimiși la Timișoara, conform protocolului. În momentul de față, la o parte a pacienților internați la noi se constată îmbunătățiri a stării clinice de sănătate. Complicațiile apar la pacienții care au și alte afecțiuni medicale.

-Ce le transmiteți cadrelor medicale din spitalul TBC și familiilor celor internați la spital?

Suntem cu toții în slujba pacientului. Pentru a face față acestei pandemii trebuie în primul rând să avem noi echipamentul necesar pentru a-i putea trata pe semenii noștri. Avem echipament, avem și curaj. Chiar dacă uneori apar neînțelegeri, discuții în contradictoriu trebuie să trecem peste ele rapid și să ne concentrăm asupra misiunii noastre, fie că suntem medici, asistenți, infirmieri, brancardieri, registratori medicali – munca fiecăruia dintre noi este importantă. Vă mulțumesc pentru profesionalism!

Familiilor pacienților le transmit să aibă încredere în noi! Suntem aici pentru bolnavi. Fecem tot ce ne stă în putință să le salvăm viața!

 

Adauga comentariu