De-a Alba-Neagra cu Starea de alertă. Şi PNL ne arată că nu-i pasă de legi şi Constituţie

Cu lipsa de continuitate dintre starea de urgenţă şi cea de alertă, liberalii ne arată că sunt prinşi în cleştele auto-suficienţei şi propriei prostii. Acum, că le-a dat Curtea Constituţională peste degete, că nu au voie să încalce drepturi şi libertăţi civile în ceea ce fac (aşa cum au putut să o facă până acum), se luptă să-şi dreagă busuiocul incompetenţei şi al dedulcirii la Ordonanţe militare.

Citez: "Legea adoptată în Parlament, nefiind în vigoare, Guvernul va reglementa cele 3 zile de vid legislativ fără a avea nevoie de aprobarea Parlamentului. În această decizie privind impunerea stării de alertă, liberlii vor încerca să descurajeze populația să părăsească domiciliul. Nu se știe exact cum se va proceda, pentru că există și decizia Curții Constituționale, care împiedică Guvernul să stabilească restricții de circulație pentru cetățeni."

Între timp a mai apărut şi Alinuţa Gorghiu (cică jurist de profesie) să ne spună că liberalii pot să ude Constituţia – că aşa e când eşti la guvernare: “ciocu’ mic, eu sunt mare, tu eşti mic”.

Aşa că Alinuţa ne arată cum are ea impresia că cu Constituţia se face copii, prin urmare, te poţi juca cu ea. Susţine Alina Gorghiu: "În politică sunt permise artificii, chiar dacă se încalcă Constituția!"

Zău?

Practic liberalii se joacă de-a alba-neagra cu Constituţia României. Şi le-a ieşit chipiul de sub papion. Şi ies să facă declaraţii fără acoperire.

Orban susţine că poate să-şi asume legal conducerea Comitetului de Situații de Urgență, printr-un Ordonanţă de Urgenţă Guvernamentală care să o modifice pe cea declarată în parte neconstituţională de către Curtea Constituţională a României. Practic dă o OUG pe care o publică de îndată, să fie aplicabilă, în Montorul Oficial aflat în subordinea sa (să-i mulţumim lui Ponta că măcar asta i-a reuşit din tentativa de lovitură de stat din vara anului 2012: subordonarea Monitorului Oficial). Totul începe să pută a celălalt Orban, cel din Ungaria – criticat că a profitat de pandemie să-şi facă mendrele cu legile propriei ţări.

Ce pune în OUG nu mai contează – ne bazăm pe declaraţia sa, că va ţine cont de decizia CCR. Nu mai contează. Că până se contestă la CCR orice ar fi neconform, intră în vigoare cealaltă lege, cea a stării de alertă, şi guvernanţii zic “ups, ne-a scăpat, dar s-a remediat”.

Iar românii trebuie să accepte această nepăsare faţă de ei şi de legile lor, nonşalanţa cu care şi aceşti politicieni îşi fac de cap, în funcţie de interesele personale şi de grup, cu Constituţia. Că oricând, în numele “jeomanfişismului”, vor şti să arunce în vânt cu sloganul că fac ceea ce fac, inclusiv că se urinează cu boltă pe legi, “ca să apere viaţa şi sănătatea românilor”.

Ieri, de exemplu am aflat cum şi-a depăşit competenţele constituţionale preşedintele Klaus Iohannis.

Citez: "CCR arată, în motivarea deciziei prin care amenzile din perioada stării de urgență au fost declarate neconstituționale, că preşedintele Klaus Iohannis şi-a depăşit competenţele constituţionale şi a afectat drepturi şi libertăţi prin decretele de instituire şi prelungire a stării de urgenţă. Judecătorii constituţionali sancţionează şi inacţiunea Parlamentului, care avea datoria să amendeze decretele şi să elimine prevederile nelegale."

Deh, să ştii şi să respecţi legile ţării tale, cea pe care ai fost mandatat să o conduci pentru a doua oară, nu e totuna cu a te respecta pe tine însuţi şi a şti cum să sudezi concediile de vacanţele (şi viceversa), şi nici cu şti să utilizezi de fals şi uz de fals la achiziţionarea unei case...

Şi, gata!

Adauga comentariu