Cum devenit Aurelia bloggeriță: „Nu știam cine sunt, ce vreau și ce caut aici”

Județul Arad are și tineri care luptă să-și împlinească visurile. Este și cazul Aureliei Bontea, în vârstă de  31 de ani, care ne povestește cum a devenit ea bloggeriță.

Aurelia s-a născută în Bistrița Năsăud, dar de la vârsta de nouă ani locuiește în comuna Șimand, județul  Arad. Deși de mică a simțit că are un talent pentru a așterne texte pe hârtie a renunțat la visuri după liceu pentru a se angaja într-o fabrică. Pentru că nu își găsea rostul în viață și simțea o plafonare lentă a reînceput să scrie. S-a înscris la facultate, iar acum a devenit bloggeriță.

„De mică am fost pasionată de cărți, de citit, de scris, de tot ce ține de lumea asta impresionantă a poveștilor. Pe parcursul școlii, mi-am dezvoltat tot mai mult abilitatea de a compune și am simțit că am un dar aparte, acela de a scrie. Am avut învățători, profesori, care au văzut și ei asta în mine și au încercat să îmi îndrepte pașii spre această direcție, dar nu am avut niciodată suficientă încredere în mine pentru a urma această cale.

Astfel că la terminarea liceului, dorindu-mi să fiu independentă financiar, am ales calea cea mai accesibilă pe care o percepeam eu atunci și m-am angajat. De atunci și până în prezent, lucrez la o fabrică din Curtici, COINDU S.A. Serviciul ocupându-mi cea mai mare parte din timp, rând pe rând, visele mele de face mai mult, au început să se stingă. A început o plafonare lentă, de care nici măcar nu îmi dădeam seama...”, mărturisește Aurelia.

Tânăra spune că a venit un moment în care și-a dat seama ce își dorește cu adevărat.

A venit un moment, cum tind să cred că se întâmplă în viața fiecăruia din noi, în care nu îmi mai găseam locul în propria viață. Nu știam cine sunt, ce vreau și ce caut aici. În momentele în care eram singură, am început să îmi scriu gândurile pe foi, să le aștern așa cum îmi veneau mie prin minte. Și zi după zi, mi se limpezea mintea, vedeam tot mai clar că nu mă aflu unde vreau să fiu. Că sunt într-o zonă de confort care mă blochează. Și am ales să fac un prim pas, m-am înscris, la 30 de ani la facultate. Am ales Jurnalismul, fiind una din facultățile la care mă gândeam să dau cand am terminat liceul .În timpul ăsta, tot mai des simțeam să mă așez seara cu un caiet și un pix în față și să las pur și simplu gândurile, trăirile mele să se aștearnă pe foi. Mă descărcam astfel și simțeam că prind puteri. Desigur nimeni nu vedea ceea ce scriam, erau doar pentru mine și sufletul meu”, mai povestește Aurelia.

Anul trecut, la unul din examene a avut de făcut un blog, în care să scrie un articol. Nu a mai reunțat la acel blog și cu timpul a început să primească aprecieri.

Examenul a trecut cu brio, iar ceva din mine, mi-a șoptit să nu șterg acel blog. Nu știam la ce ar putea să îmi folosească, dar am simțit să nu îl șterg. Aflându-mă în plină «criză existențială» ,aș putea spune, seara ,am început să îmi trec ideile mele de pe foi, acolo pe blog. Am început să primesc câte o apreciere din partea celor apropiați, lucru care mă facea să prind un pic de curaj. Să mă gandesc că poate ceea ce scriu eu, poate fi ceva în care se regăsesc și alții. Și astfel au început să curgă tot mai multe idei, primeam cumva mai multă inspirație zi după zi. Iar micul meu blog, prindea parcă formă și viață. Iar eu tot mai mult elan în a scrie”, mai adaugă Aurelia Bontea.

Tânăra spune că pentru ea scrisul a devenit o terapie și o face în primul rând pentru ea și sufletul ei

„Când sunt eu cu foaia în față, ideile vin singure, din trăirile mele, din ceea ce simt în momentul acela. E cumva sufletul meu așternut pe hârtie.I ar dacă asta aduce pentru o singură persoană care citește ceea ce scriu, o fărâmă de bucurie sau de îmbărbătare, mă declar pe deplin mulțumită”, încheie Aurelia.

 

Adauga comentariu