Credeaţi că Alianţa Vestului e pe gratis? Arădenii vor plăti salariile angajaţilor asociaţiei

Alianţa Vestului a fost creată la finele anului 2018, cu scopul declarat de a atrage fonduri europene. Primarii oraşelor: Arad, Timişoara, Cluj-Napoca şi Oradea au decis să pună bazele acestei asociaţii. Numai că înainte de a atrage vreun euro, Alianţa Vestului începe să ceară, să consume.

În cursul lunii viitoare, consilierii municipali arădeni vor vota (nici nu are cum să fie altfel) pentru alocarea unei sume pentru constituirea patrimoniului asociaţiei, dar şi alocarea de bani din bugetul local pentru plata salariilor angajaţilor acestei alianţe.

În total,  bugetul municipiului Arad va contribui cu aproximativ 100.000 de euro - asta în primul an, iar mai apoi cu câte 80.000 de euro anual.

Calculul este simplu: pentru fiecare cetăţean al municipiului  se vor plăti 0,5 euro, iar municipiul Arad are 160.000 de locuitori. Asta înseamnă 80.000 de euro anual pentru ca Alianţa Vestului să îşi plătească angajaţii.

Cine vor fi acei angajaţi? Nu ştim, dar e simplu de ghicit. În condiţiile în care toate cele patru oraşe care compun Alianţa Vestului sunt pe combinata PNL, e clar către ce persoane vor fi direcţionate aceste sume.

În urma alegerii ca europarlamentar, Gheorghe Falcă va fi înlocuit în această asociaţie de primarul interimar al Aradului, Călin Bibarţ.

Adauga comentariu