Controlorii de la Agenţia de Control şi încasări din vama Nădlac II sunt vizaţi într-un dosar de luare de mită!

Controlorii de la Agenţia de Control şi încasări din vama Nădlac II sunt vizaţi într-un dosar de luare de mită, conform stiripesurse.ro.

Dosarul a fost transmis de DNA Timişoara către Parchetul Tribunalului Arad şi a fost disjuns din dosarul şpăgilor la PSD Arad.

"Urmează, de asemenea, a se dispune disjungerea cauzei şi în ceea ce priveşte de comiterea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen., rap. la art. 6 din Legea 78/2000 săvârşite de către controlorii de trafic din cadrul Agenţiei de Control şi încasări Nădlac II, constând în sumele de bani pretinse şi primite de la transportatori. Ansamblul probator administrat în cauză a evidenţiat, pe de o parte, existenţa unui fenomen infracţional constând în pretinderea şi primirea de sume de bani de la transportatori, de către controlorii de trafic din cadrul agenţiilor de încasare şi control situate în punctele de trecere a frontierei, iar pe de altă parte, obiceiul controlorilor de trafic de a remite sume de bani superiorilor, pentru a li se asigura protecţia locului de muncă. Întrucât investigaţiile efectuate au scos în evidenţă şi fenomenul infracţional al pretinderii sumelor de bani de la transportatorii care tranzitează frontiera, urmează a se dispune disjungerea cauzei faţă de aceste fapte şi declinarea lor în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad", se arată în dosarul ce a fost trimis instanţei de judecată, conform stiripesurse.ro.

Adauga comentariu