Concept diferit în Arad: ziua cafenea şi seara încurajează partea de winebar. La Methexis nu se foloseşte nimic din plastic

Aradul are o locaţie în care peste zi funcționează ca și cafenea, seara se încurajează partea de winebar și tot timpul funcționează ca și shop. Este vorba despre Methexis situat pe strada Decebal nr. 2.

Cei doi asociaţi şi-au propus să promoveze un concept diferit. „Este un concept hibrid, combină un magazin de vinuri și bauturi de calitate cu un winebar și cu o cafenea. Inițial s-a dorit a fi doar magazin însă vinul are o componentă socială și am vrut să dăm posibilitatea să poată fi servit acolo. Aşa putem face degustări.  Se promovează în primul rând vinurile locale și românești. Cu toate astea exista și o selecție foarte apreciată de vinuri italiene”, spune unul dintre asociaţi.

Acesta mai adaugă că prețurile sunt foarte accesibile și selecția este foarte bogată. „Avem o ofertă foarte bogată şi vom mai aduce şi pe viitor.  Pentru un iubitor de vinuri va fi ceva extraordinar. Vom avea și gustări. Momentan doar platouri de brânzeturi,  dar vom mări oferta. De asemenea, avem o politică: zero plastic. Nimic la noi nu e plastic, nici ambalaje, nici pungi, absolut nimic”, încheie unul dintre administratorii Methexis.

Mai multe detalii se pot obţine pe pagina de Facebook Methexis.

 

Adauga comentariu