Cine a fost Ioan Meţianu? Elevii de la Astra Arad i-au vizitat mormântul!

Puţină lume ştia povestea străzii Meţianu din Arad. Pentru a nu se uita istoria, profesorul Cristian Stoica, explică de unde vine numele străzii care astăzi a devenit pietonală.

Pășim pe ea adeseori fiind în zona centrală a  Aradului. Este cunoscută de noi toți, fiind printre cele mai circulate străzi ale orașului de pe malul Mureșului. Numele străzii este Mețianu. Cel după care a fost botezată strada, Ioan Mețianu, a fost aproape un sfert de veac episcop al Aradului (1875-1898) pentru ca mai apoi să fie ales Mitropolit al Ardealului ( 1898-1916) mutându-și reședința la Sibiu”, spune profesorul.

Un sprijinitor al învățământului și mare ctitor

Cristian Stoica ne mai poveşteşte că vrednicul episcop a construit din temelii actualul sediul al Arhiepiscopiei  Aradului  anul acesta se împlinesc  140 de ani de când au început lucrările pentru acest important edificiu al orașului.

Sub directa îndrumare a ierarhului a văzut lumina tiparului revista ,,Biserica și Școala″ care va apărea neîntrerupt, la Arad,din 1877 până în 1948. A creat burse pentru formarea profesorilor, le mărește acestora salariile, înfințează o tipografie și o librărie unde să se găsească manuale școlare la prețuri modeste.

În circularele pe care le dădea îndruma părinții să își trimită copiii la școală. Nu mai puțin de 430 de școli se aflau în cuprinsul eparhiei conduse de Mețianu de la Arad.

Somnul de veci la Sibiu

„Pe crucea de marmură a înaltului ierarh care își doarme somnul de veci în cimitirul Bisericii din Groapă de la Sibiu, titulatura de episcop al Aradului ne emoționează profund. La Sibiu acesta înalță frumoasa Catedrală Mitropolitană, ridicată la scară redusă după planurile catedralei Sfânta Sofia de la Constantinopol  .Alături de episcopul Mețianu  își are mormântul un alt episcop al Aradului ajuns mitropolit al Ardealului- Miron Romanul. Ne-am rugat pentru amândoi ierarhii care au condus episcopia Aradului, am aprins lumânări și am ținut un moment de reculegere în memoria lor. Întâmplarea a făcut ca în zona Catedralei Mitropolitane din Sibiu să îl întâlnim pe părintele Constantin Necula, un simbol al orașului Sibiu și al ortodoxiei. Am schimbat câteva cuvinte cu părintele despre episcopul Mețianu al Aradului”, povesteşte profesorul. În contiunuare acesta descrie calfele călătoare care poartă costume tradiţionale.

Calfele călătoare

„Deși pare greu de crezut în actuala epocă a internetului  în centrul orașului Sibiu meseriile sunt la loc de cinste. În cursul ultimilor ani foarte multe clădiri istorice au fost restaurate dobândind strălucirea de odinioară.

O contribuție la amplele lucrări de renovare au avut-o și calfele călătoare care an de an începând cu 2002 au poposit la Sibiu. Calfele poartă costume tradiționale, au vârsta sub 30 de ani sunt necăsătoriți și  pleacă de acasă să învețe un meșteșug  dorind să își facă un rost în viață. Călătoria inițiatică durează trei ani și o zi,  în tot acest timp aceștia nu au voie să se apropie de casă la o distanță mai mică de 50 de km.

Singura avere cu care pleacă de acasă este un bănuț în buzunar pe care trebuie să îl readucă înapoi alături de ceva mult mai valoros, neprețuitꓽ stăpânirea temeinică a unei meserii. Fie că sunt zidari, tâmplari, fierari sau de altă meserie aceștia își poartă cu mândrie costumele tradiționale, fiind foarte mândrii de tot ce fac.

Am mers la Casa Calfelor din centrul Sibiului pentru a discuta cu ei având în vedere că și noi la Școala Profesională ,, ASTRA″ formăm tineri meseriași. Dacă ne uităm la alții bine ar fi să vedem importanța pe care o dau țările civilizate învățării de către tineri a unei meserii.

Trebuie să reînviem dim propria cenușă dragostea pentru meserii pentru că altfel vom pieri”.

 

 

Adauga comentariu