Ce spun profesorii din Arad despre subiectele la Limba şi Literatura Română

Prima probă din cadrul examenului de Bacalaureat, cea la Limba Română a fost susţinută astăzi. Elevilor le-au picat Bacovia sau Blaga - la profil Real, Tudor Arghezi sau Ion Barbu la profil Umanist.

Profesorii de  Limba și Literatura Română din Arad spun că nivelul de dificultate a subiectelor a fost ridicat.

Aparent subiectele au avut un grad mediu de dificultate, dar analizând itemii se poate constata faptul că nivelul de dificultate a fost ridicat. Realizarea unui eseu de 400 de cuvinte pe baza unui text liric ridică oricând mai multe probleme decât aceeași cerință bazată pe un text epic sau dramatic. Nici textul suport de la subiectul I nu a fost unul extrem de ușor. Sperăm că elevii au reușit să se descurce și să realizeze lucrări convingătoare”, a declarat unul dintre profesori.

Ministerul Educaţiei a publicat subiectele şi baremul de corectare. 

Subiecte Română BAC - real

Subiecte Română BAC – uman

Din judeţul Arad 2.869 de absolvenți de liceu au fost înscriși la Limba și Literatura Română, probă care a început la ora 09.00. Dintre aceștia, 458 sunt din promoțiile anterioare, iar 2.411 au absolvit liceul anul acesta. Au lipsit 104 de candidați, iar nimeni nu a fost prins copiind.

Marţi, 2 iulie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă: maghiară, germană, slovacă. Miercuri, 3 iulie, va avea loc proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării, este programată joi, 4 iulie.

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 8 iulie (ora 12:00). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00-16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie.

 

Adauga comentariu