„Bomba” de pe Grigore Alexandrescu, locul în care boschetarii nu se tem că imobilul le pică în cap. La doar câţiva metri distanţă se vând apartamente cu 100.000 de euro!

Clădirea de pe strada Grigore Alexandrescu de la numărul 2 este o „bombă”, un loc în care boschetarii îşi fac veacul, fără teama că bucăţi din construcţie le-ar putea curma viaţa în orice moment.

De ani buni, clădirea este în stare avansată de degradare. Oamenii străzii au luat de acolo cam tot ce au putut: geamuri, uşi, patruri, bucăţi din metal pentru fier vechi. Proprietarul şi-a lăsat imobilul abandonat, şi câţiva oameni au străzii s-au instalat liniştiţi aici.

Încă înainte de a intra în imobil, mirosul de urină şi fecale te izbeşte. Cu atât mai mult acum, când temperaturile de vară le amplifică. Bucăţi de cărămidă, saltele, o geantă de voaiaj şi resturi alimentare, asta găseşti dacă ai curajul să păşeşti pe uşa casei, o uşă care nu mai există fizic de ani buni.

De altfel, nicio uşă nu mai există pe aici, niciun geam. Sunt doar semne că din când în când boschetarii se lipesc de această casă, asta pentru a trage un pui de somn. Câteva haine rupte, o saltea şi jumătate şi un pantof de catifea sunt dovada că cineva se mai foloseşte de casă. Câteva ore, probabil noaptea, că ziua nu găseşti pe nimeni.

Vecinii, deranjaţi şi nu prea de situaţie

Cu siguranţă nimeni nu şi-ar dori să aibă în vecinătate o asmenea „bombă”. E o zonă despre care ai impresia că toţi vor să o evite, însă nu e chiar aşa. Vizavi s-a ridicat un bloc nou, pe trei nivele. Dacă mai pui la socoteală că un apartament în acest bloc ajunge şi la 100.000 de euro, te ia cu ameţeală! Sunt apartamente noi, blocul e izolat termic, fiecare apartament are centrală proprie, asta însemnând cheltuieli scăzute pe timp de iarnă.

Cu toate acestea, cei care se interesează de apartamentele de aici strâmbă din nas atunci când văd realitatea din teren. Unii cumpără, alţii evită, însă cert este că pe unii dintre arădeni nu îi deranjează să vadă de la balcon o asemenea privelişte. O spălătorie pentru maşini şi un restaurant se mai numără printre vecinii imobilului de pe Alexandrescu.

Ce face Primăria?

De anul acesta, Primăria Arad a decis să pună în practică o hotărâre prin care cei ce nu îşi îngrijesc imobilele sunt nevoiţi să achite impozite crescute de până la 500%, însă aici, pe Grigore Alexandrescu la numărul 2, nu s-a întâmplat nimic.

Poliţia Locală scrie amenzi după amenzi, însă tot nimic. Misteriosul proprietar nu pare deranjat nici de amenzi, nici de taxa pe paragină.    

„Rămas impasibil la amenzile pe care le are de achitat și de repetatele somații prin intermediul cărora Direcția Generală Poliția Locală Arad și Direcția de Sănătate Publică Arad îi recomandă să izoleze și să igienizeze clădirea, astfel încât oamenii străzii să nu mai aibă acces în interior, proprietarul deja celebrului imobil situat pe strada Grigore Alexandrescu, numărul 2 a fost amendat, din nou, de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică. Amenda, în cuantum de 2.000 de lei, pe care proprietarul o are de plătit în baza procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor întocmit de polițiștii locali la data de 19 iunie 2019, pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M.162/2006, privind gospodărirea municipiului Arad este cea de a patra din ultimele luni de zile”, spun reprezentanţii Primăriei Arad.

Adauga comentariu