Bancomat aruncat în aer, în apropiere de Atrium Mall!

Bancomatul Băncii Româneşti Carpatica, din municipiul Arad, a fost aruncat în aer, în cursul nopţii de marţi spre miercuri. Persoane neidentificate încă au folosit un dispozitiv artizanal cu care au produs o explozie. Geamurile şi o parte a unui perete au avut de suferit, însă hoţii au plecat cu mâna goală. Reprezentanţii IPJ Arad spun că ATM-ul nu era alimentat.

“Este vorba despre distrugerea unui bancomat, la prima vedere prin utilizarea unui dispozitiv artizanal. Nu au fost sustrași bani, bancomatul nefiind alimentat. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, agent șef Claudia Iuga.

Acest caz este al doilea de acest gen petrecut în municipiul Arad. În urmă cu câteva luni, un alt bancomat, din cartierul Alfa a fost aruncat în aer. Atunci hoţii au plecat cu câteva casete cu bani. Ulterior aceştia au fost prinşi.

Adauga comentariu