Atunci când şi tu eşti surprins. Un arădean a făcut cea mai tare fotografie cu Luna

A surprins cea mai tare imagine care în mod sigur atrage invidia multor fotografi profesionişti. Este vorba despre arădeanul Adi Călăcean, în vârstă de 42 de ani, care aseară stând în casă s-a uitat spre geam şi văzând Luna s-a gândit să iasă pentru a o fotografia. Ce a ieşit a uimit pe toată lumea! O poză de senzaţie cu astrul, iar în dreptul lui a surprins un avion.

„În ultima perioadă am mai făcut poze cu Luna. Aseară, deşi eram obosit, am zis că totuşi ies să fac o poză din curte. Am ieşit şi am început să fotografiez. Când am intrat în casă şi m-am uitat la poze am rămas uimit. Am surprins fără să ştiu un avion chiar în dreptul ei. Totul a fost întâmplător nu ştiu orele de zbor ale avioanelor” a declarat pentru ziardearad.ro, Adi Călăcean.

Adi are obiceiul să posteze pe pagina de Facebook fotografii cu apusuri şi răsărituri. Fotografii ce sunt, cum spun prietenii, de copertă.

Adi susţine că este amator, nu a făcut în viaţa lui un curs de fotografie, totul este pasiune. Iar aparatul cu care face aceste poze nu este unul foarte scump.

Poza cu Luna şi avionul a devenit virală, iar prietenii au început să-i trimită mesaje de admiraţie pentru pasiunea lui.  

 

 

Adauga comentariu