A ascuns ţigările netimbrate printre banane. Jandarmii arădeni le-au descoperit şi confiscat

Când e vorba de țigări de contrabandă, ,,comercianții” fac tot posibilul să le scoată pe piață, iar pentru asta trebuie să le ascundă în tot felul de locuri, care mai de care mai năstrușnice.

“Am găsit și sub haine și pitite prin portierele autoturismelor, pe la motor, sub roata de rezervă, în rezervoarele autoturismelor, în locuri special amenajate sub banchete, în bagaje, în spații închiriate, beciuri, etc. Un echipaj de jandarmerie a descoperit o altă metodă! Într-o piață din municipiu, un comerciant de fructe a avut ideea să le ascundă printre bananele pe care le oferea spre comercializare”, spun reprezentanţii Jandarmeriei Arad.

Vigilența jandarmilor i-a scos la iveală ascunzătoarea care, până atunci, în viziunea acestuia, era un loc de nedescoperit.

De data asta s-a înșelat și cele 144 pachete cu țigări netimbrate, pe care le oferea spre comercializare, descoperite în lada cu banane, se adaugă celor peste 2.500 pachete cu țigări ridicate în vederea confiscării de la începutul anului și până în prezent.

Adauga comentariu