Aradul are un nou secretar de stat

Arădeanul Iulian Octavian Stana (ALDE) a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului.

Acesta are 37 de ani și face parte din organizația ALDE Arad de anul trecut.

Anunțul a fost făcut, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, la care a participat președintele ALDE Arad, deputatul Eusebiu Pistru, Iulian Stana și președintele organizației ALDE Șofronea,  Octavian Potolia.

Iulian Octavian Stana este lector universitar doctor în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Ocupă și funcția de prodecan în cadrul Facultății de Medicină. Pe parcursul formării lui profesionale a fost și director  în cadrul Departamentului de Ecologie și Protecția Mediului.

Aș vrea să îi mulțumesc domnului deputat Eusebiu Pistru pentru că m-a propus și m-a susținut pe funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului. Îmi doresc să fac treabă, de asta și am intrat în politică. Această numire mă onorează. Este o funcție foarte importantă pentru mine, dar eu consider că este la fel de importantă și pentru județul nostru. Sunt arădean, m-am născut aici și de aceea voi lupta pentru județul nostru. Voi încerca să reprezint județul cu mândrie. Sunt implicat în aspectele de mediu de foarte multă vreme, am avut proiecte pe mediu, cunosc problemele și nevoile pe mediu în Arad. Vreau să atrag cât mai multe finanțări pentru mediu”, a declarat Iulian Stana.

Tot în cadrul conferinței de presă, Eusebiu Pistru, a ținut să precizeze că: „domnul Tăriceanu va fi candidatul ALDE la președinția României. Mai mult de atât discuțiile privind o candidatură comună PSD- ALDE nu au fost abandonate”.  PSD Trebuie să lămurească atât intern, cât și public dacă domnul Tăriceanu va fi și candidatul lor la alegerile prezidențiale”.

 

Adauga comentariu