Arădenii izolaţi într-un centru din Viena sunt disperaţi! “Nu ne dau săpun, mâncarea e proastă şi Ambasada nu răspunde la telefon!”

Arădeanul Alexandru Bradea se află într-un centru de tip Caritas în capitala Austriei, Viena, şi spune că este izolat, în urma măsurilor anti Covid. Acesta acuză lipsa condiţiilor, lipsa produselor de igienă, dar şi mâncarea de slabă calitate. Alături de acesta, în acest centru, se află aproximatiuv 30 de români, unii dintre ei fiind arădeni. Alexandru Bradea este din comuna Vladimirescu şi este disperat de lipsa de interes din partea autorităţilor austriece, dar şi de faptul că la telefoanele ambasadei şi consulatului nu răspunde nimeni.

“Noi suntem în Viena, districtul 13, pavilonul 8, şi provenim din mai multe ţări. Eu sunt din Arad alături de mine mai sunt şi alţi arădeni. Români suntem în jur de 30.  Noi până acum câteva zile lucram, stăm în centre Caritas, că nu avem unde locui, dar locuri de muncă aveam. Fiecare lucra pe unde apuca, eu eram în construcţii. Am încercat să vin acasă la Arad, dar am fost întors înapoi de la vama cu Ungaria, am vrut să vin cu trenul, dar nu s-a putut. Doar dacă aveam maşină personală. Aşa am rămas aici să mă descurc cum pot. După ce câţiva dintre noi au fost găsiţi pozitiv cu coronavirus, nu ne-au mai lăsat să ieşim de aici, nici la muncă să mergem. Înţelegem că am intrat în carantină dar măcar să primim mâncare ca lumea, apă şi produse de igienă. Mai sunt dintre noi care au bani şi le-ar putea cumpăra sau aduce cineva, dar ne dau voie. Azi a fost revoltă. Sunt aici alcoolici, sunt persoane ce au avut probleme cu drogurile, nu au medicamente şi fac urât. Am încercat să luăm legătura cu Ambasada, cu Consulatul, dar nu ne răspunde nimeni de trei zile. Vom sta liniştiti aici cât este carantina dar nu putem fără mâncare, apă şi săpun”, a declarat Alexandru Bradea pentru Ziar de Arad.

Adauga comentariu