Arădenii au ajutat din nou. Familia bărbatului decapitat va locui într-o casă complet renovată!

Cei zece copii care au rămas fără tată după ce acesta a fost decapitat în urma unui accident rutier vor locui, de astăzi, în condiţii decente. Valentin Căldăraş este cel care a cerut primul ajutor semenilor, pe pagina de Facebook.  Ziar de Arad a preluat mesajul şi a îndemnat arădenii să ajute.

Astfel, au fost o sută de sponsori care au oferit materiale de costrucţii, aparate electrocasnice, mobilă, uși și bani.

„A fost o săptămână de foc. Într-un timp foarte scurt a trebuit să schimbăm radical acest apartament fiind dezastruos din toate punctele de vedere. Am avut la dispoziție cinci zile cu cinci oameni și un număr de 55 de ore. A fost o bătălie cu mine și o provocare în același timp pentru a mă încumeta la un astfel de proiect. Dorința și speranța mea este de-a găsi o soluție în care această familie Andonie cu cei zece copii să fie monitorizați aparte de către serviciul social din cadrul Primăriei Comunei Vladimirescu și a celor de la DGASPC Arad. Doi dintre copii se află în plasament. Echipa de voluntari a muncit foarte mult. Mulţumesc pentru asta. Le mulţumesc pentru efortul depus familiei domnului Denis Indricău. Berce Denis mulțumesc mult de tot pentru faptul că ai reușit să le faci fetele mai zâmbitoare și mai luminate. Închei povestea de vis împlinit pentru familia Andonie. Celor care s-au implicat în ajutorarea acestei familii doresc să le transmit că îi aşteptăm astăzi, de la ora 12:00, în comuna Horia, pentru a participa la slujba de sfințire a casei cât și pentru a-i cunoaşte pe cei zece copii care au locuit pentru o săptămână în sistemul de protecție. Mulţumesc, totodată domnului primar al Comuniei Vladimirescu, Ioan Crişan, domnului președinte al Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca și doamnei Erika Stark, director DGASPC Arad.  Mulţumesc mult tuturor sponsorilor”, este mesajul transmis, astăzi, de Valentin Căldăraş. Amintim că Valentin  se implică în multe acţiuni de caritate şi că este un copil crescut la orfelinat după ce a fost abandonat de familie.

Adauga comentariu