Arădeanul Ion Măgurean, unul dintre cei mai căutaţi infractori, a fost prins în Italia. Are de executat peste 11 ani de închisoare

Ion Măgurean, un arădean în vârstă de 39 de ani, care are de executat mai bine de 11 ani de închisoare – a fost prins de poliţiştii italieni, conform publicaţiei rotalianul.com.  Bărbatul este din localitatea arădeană Semlac şi a fost condamnat pentru instigare la prostituție și exploatarea în acest scop a unor tinere românce recrutate în România. Acesta şi-a lăsat barbă şi păr lung, însă în cele din urmă, a fost găsit de autorităţi.

Conform Poliției Române, Măgurean este originar din localitatea Semlac, județul Arad și „are de executat 9 ani şi 806 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, trafic de persoane, instigare la agresiune sexuală şi pornografie infantilă. Începând din anul 2011 până în anul 2013, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, le-a recrutat, transportat şi adăpostit în Italia şi Germania, prin inducere în eroare şi constrângere, mai multe părţi vătămate printre care şi minore, în vederea exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituţiei”.

Este căutat din 2014, însă doar zilele acestea a fost descoperit în localitatea Conegliano Veneto din provincia Treviso.  

Sursa foto: rotalianul.com

 

Adauga comentariu