Aglomerație în vămile din județul Arad. Șoferii spun că așteaptă și opt ore!

Ca urmare a Pastelui Catolic, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat pe teritoriul Ungariei. Odată cu reluarea acestuia au apărut cozile la automarfare, unii dintre șoferi spun că au așteptat aproximativ opt ore pentru a trece în Ungaria.

Probleme majore sunt la vămile Nădlac și Vărșand, unde cozile făcute de TIR-uri se întind pe zeci de kilometri. Cozile sunt de 25 de kilometric la Nădlac, ieșirea de pe autostradă și de 20 de kilometric la vama Vărșand.

 „Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului si folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport.

 Astfel, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, pentru ca formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate. 

Menţionăm că la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română  tine legatura cu autoritatile ungare in vederea alocarii, in comun, de personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria”, spune Mihaela Leș, purtătorul de cuvânt

 

Poliţia de Frontieră recomandă în continuare şoferilor de autocamioane tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise tranzitului de mărfuri la granita cu Ungaria (P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Nădlac PTF Turnu P.T.F. Vărşand, P.T.F. Borş, PTF Petea), astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

Adauga comentariu